Chiar dorm mai prost când e lună plină?

Senzația

Să zicem că te-ai întors de trei ori în pat și somnul tot nu vine, deși ziua a fost obișnuită. Prin perdea intră o lumină albă, rece, care desenează rama ferestrei pe tavan. Te ridici, te uiți afară și luna e acolo, rotundă, aproape plină. Îți amintești că bunica spunea că nimeni nu doarme bine la lună plină. Dimineața ai capul greu și te întrebi dacă e ceva adevărat în vorba ei.

Chiar dorm mai prost când e lună plină?

Poate, dar efectul, dacă există, e mic și nu apare peste tot. Un studiu elvețian din 2013, pe 33 de oameni, a găsit în jurul lunii pline cu 20 de minute mai puțin somn și un somn adânc mai slab [1]. Analize pe sute și mii de oameni n-au găsit diferențe [3][4]. Pe teren, efectul apare mai ales unde lipsește lumina electrică [6].

Ce se întâmplă acolo

Povestea începe într-un laborator din Basel. Între 2000 și 2003, echipa lui Christian Cajochen a urmărit somnul a 33 de voluntari sănătoși, tineri și vârstnici, în condiții controlate, cu lumină slabă și fără repere de timp [1]. Luna n-a făcut parte din plan: abia după ani, cercetătorii au reluat datele și le-au împărțit după cât de departe era fiecare noapte de luna plină. În nopțile aflate la cel mult patru zile de luna plină, activitatea undelor lente din somn, semnul somnului adânc, a scăzut cu 30%. Oamenii au adormit cu aproximativ 5 minute mai târziu, au dormit cu 20 de minute mai puțin, au simțit somnul mai slab, iar melatonina de seară, hormonul care anunță corpului noaptea, a fost mai scăzută [1]. Autorii notează că lumina văzută de oameni înainte de laborator putea influența melatonina [1].

Un an mai târziu, aceeași revistă, Current Biology, a publicat două răspunsuri care trag în direcții diferite.

Primul vine de la Göteborg. Michael Smith și colegii lui au reluat înregistrările de somn a 47 de tineri sănătoși, studiați în laborator pentru zgomotul trenurilor [2]. În jurul lunii pline, au dormit cu aproape 25 de minute mai puțin decât la sfert de lună. Diferența a venit mai ales de la bărbați: în jurul lunii pline, ei au dormit cu 51 de minute mai puțin decât femeile [2]. Alte rezultate au ieșit diferit față de Basel: intrarea în somnul cu vise a întârziat cel mai mult la lună nouă, iar somnul adânc a rămas la fel în toate fazele [2]. Grupul a fost mic, iar lumina din nopțile de dinainte a rămas necontrolată [2].

Al doilea răspuns vine de la München și Basel. Maren Cordi, Martin Dresler și colegii lor au căutat aceleași efecte în trei colecții mari de date: 470 de înregistrări de somn de la 366 de oameni, 757 de nopți de la 29 de voluntari care au dormit zeci de nopți la rând în laborator și 870 de tineri înregistrați acasă [3]. Rezultatele din 2013 nu s-au repetat [3]. Singura diferență care a ieșit la limită mergea în sens opus: somnul cel mai adânc era puțin mai mult la lună plină [3]. Datele erau destul de multe ca să prindă un efect de mărimea celui din Basel [3].

Cordi și colegii au adus în discuție „problema sertarului”: rezultatele fără efect ajung mai rar în reviste. Ei au numărat opt seturi de date fără efect, cu peste 23.600 de nopți, față de două seturi cu efect, cu 1.209 nopți, iar trei dintre cele negative, între care cele mai mari, nu fuseseră publicate niciodată ca articole complete [3].

În 2015, la Lausanne, echipa lui José Haba-Rubio a înregistrat acasă somnul a 2.125 de adulți, cu o vârstă medie de aproape 59 de ani [4]. Durata somnului a ieșit practic aceeași: 398 de minute la lună plină, 402 la lună în creștere sau descreștere, 403 la lună nouă [4]. Calitatea somnului spusă de oameni și cortizolul au rămas la fel [4]. Singura urmă a apărut la cei fără apnee și fără mișcări ale picioarelor în somn: o tendință la limita semnificației spre un somn cu 13 minute mai scurt la lună plină față de lună nouă [4]. Titlul lucrării: „Dormi prost? Nu da vina pe lună!”

În 2021, un studiu suedez pe 852 de oameni, cu câte o noapte de înregistrare, a găsit somn mai scurt între luna nouă și luna plină, iar la bărbați un somn mai fragmentat [5]. Fiind o singură fotografie a fiecărui om, studiul lasă deschisă întrebarea cauzei, notează autorii [5].

Tot în 2021 a apărut studiul care a mutat întrebarea pe teren. Leandro Casiraghi, Horacio de la Iglesia și colegii lor au pus brățări care măsoară mișcarea încheieturii, metoda numită actigrafie, la 98 de oameni din comunitățile toba/qom din nordul Argentinei: unii trăiau la oraș, cu electricitate, alții în sate cu lumină puțină sau deloc [6]. Au adăugat datele a 463 de studenți din Seattle [6]. În toate grupurile, somnul a început mai târziu și a fost mai scurt în nopțile dinaintea lunii pline, cu vârful la 3–5 zile înainte de ea [6]. În serile acelea, luna e deja pe cer când se lasă întunericul și luminează primele ore ale nopții; în nopțile de după luna plină, răsare mult mai târziu [6]. În satul fără electricitate, oamenii au dormit cu 25 de minute mai mult în nopțile fără lumină de lună decât în cele cu lumină din plin; la oraș, diferența a fost de 11 minute [6]. Explicația propusă: înainte de becuri, lumina lunii era singura lumină de noapte destul de puternică pentru activitate, iar oamenii rămâneau treji mai mult. Autorii scriu că un studiu observațional ca al lor nu poate stabili cauza [6].

Pe scurt: studiile mici din laborator au găsit efecte care nu s-au repetat în datele mari, iar studiile pe teren găsesc o legătură cu lumina serilor de dinaintea lunii pline, mai puternică unde lipsește electricitatea. Cordi și colegii cer studii mari, planificate de la început, cu aceiași oameni urmăriți mult timp [3].

Cum se leagă cu restul

Pe stratul ciclurilor, luna se adaugă ritmului de zi și noapte al corpului. În studiul din Argentina, efectul cel mai mare a apărut exact acolo unde singura lumină a nopții era a lunii, iar cel mai mic la oraș, unde luna e o lumină printre multe altele [6]. Planșa despre luni dimineața urmărește ce se întâmplă când ceasul intern și programul merg pe drumuri diferite.

Pe stratul corpului, contează ce face lumina de seară. NHS recomandă un dormitor întunecat și liniștit, cu perdele, jaluzele sau o mască de ochi, și lumină albastră puțină înainte de culcare, pentru că te ține treaz [7]. Oricum s-ar încheia disputa despre lună, perdeaua e la îndemâna ta. Când somnul nu vine seara din alt motiv, planșa despre adormitul după o zi plină arată partea minții rămase pornite.

Pe stratul spiritului stă sensul. Oamenii au trăit mii de ani sub lună și au măsurat timpul după ea, iar româna păstrează urma în cuvinte: „lunatic”, din latinescul „lunaticus”, numește în dicționar omul care umblă în somn și, mai rar, pe cel cu idei ciudate [8]. Senzația că luna plină ne atinge somnul vine de foarte departe. Știința de azi o ține ca întrebare deschisă, cu o pistă concretă: o noapte cu lună e și o noapte cu mai multă lumină [6].

Ce poți face azi

Un pas de zece minute pe zi, timp de o lună: îți faci propria hartă a nopților.

Seara, înainte de culcare, scrie trei lucruri pe o foaie sau în telefon. Faza lunii, pe care o găsești în orice calendar. Cât de luminată e camera când stingi lumina: întuneric, puțină lumină din stradă, lumina lunii pe perete. Și ora la care te-ai culcat.

Dimineața, adaugă două rânduri: cât crezi că ai dormit și cum te simți acum, pe o scară de la 1 la 5.

După o lună, pune foile una lângă alta. Poate somnul se subțiază în serile luminoase, poate în zilele cu ședințe, iar luna plină trece fără urmă. Desenul acela îți spune despre nopțile tale mai mult decât orice medie dintr-un studiu.

Dacă lumina din cameră pare să conteze, încearcă o perdea mai groasă câteva nopți.

Când e de mers la cineva

Când somnul prost revine la fiecare lună plină și în afara ei, mergi la medicul de familie. NHS spune să mergi când ai probleme cu somnul de luni de zile, când schimbarea obiceiurilor n-a ajutat sau când nopțile proaste îți fac ziua greu de dus [7]. Medicii numesc insomnie problemele repetate cu somnul, adormitul greu sau trezitul prea devreme; peste trei luni, se numește de lungă durată [7].

Dacă în nopțile fără somn apar gânduri care te sperie sau o tristețe care nu se mai ridică, vorbește cu un psihoterapeut sau cu un psihiatru.

Când senzația asta ține de săptămâni și îți mută ziua din loc, harta se citește împreună cu un om: medicul de familie sau un psihoterapeut; planșa rămâne a ta și după.